luni, 4 februarie 2013

Supa de pui cu galuste de gris

     Singura supa/ciorba pe care am vrut sa o mananc in copilarie ma urmareste negresit ...pentru ca si David are o pasiune nebuna, iar de sot ce sa mai spun .... asa ca reteta asta e pentru zilele cand vreau sa merg la sigur cu aprecierile :)

Ingrediente:

carne de pui 
1 ceapa
2 morcovi
1 bucata telina
1 radacina pastarnac/patrunjel sau ambele daca aveti
3-4 cartofi
verdeata (eu pun patrunjel, dar merge foarte bine si marar)
sare, piper

Pentru galuste :

2 oua
10 linguri gris
ulei (cateva picaturi)
sare

   Pentru inceput  punem  carne la fiert (eu am folosit un piept de pui) si spumam cand este nevoie, apoi adaugam ceapa curatata, dar intreaga, morcovii, telina si albitura curatate si taiate in bucati mari. Acoperim oala si lasam pe foc pana se fierb legumele.


    Cand legumele sunt fierte adaugam si cartofii, gustam de sare si incepem sa pregatim galustele.
   Separam albusurile de galbenusuri, punem un praf de sare pe albusuri si le batem spuma, apoi adaugam galbenusurile frecate inainte cu cateva picaturi de ulei si omogenizam compozitia de oua. Incepem sa adaugam treptat grisul si amestecam  usor de jos in sus. Este posibil sa fie nevoie de gris mai mult sau mai putin, eu am pus 10 linguri, dar in principiu ar trebui sa aiba un aspect buretos.




Asa arata compozitia pentru galuste inainte sa le pun in oala
     Daca vreti, acum ar fi momentul sa strecurati supa, eu m-am multumit sa scot ceapa si carnea.
Inainte sa le puneti, reduce-ti flacara si tineti lingura putin in supa fierbinte, apoi incepeti sa  formati galustele, trebuie sa se desprinda singure de pe lingura.


Acoperiti oala si mai lasati la foc mic 10 minute....daca nu se intorc singure puteti sa le intorceti usor cu lingura.

O portie zdravana....





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu